Blogul lui Szabo Bogdan

Uite ca mai scriu iar pe blog dupa muuulti ani. Am dat azi super mega examenul la pedagogie si nu am nici de lucru, nu am ce face pur si simplu, si am zis ca sa zic pe blog ca ma enerveaza inima. Adica asta pe care o am eu. Ca pentru fiecare mic detaliu care se schimba neasteptat incepe sa bata de nu o mai poate controla nimeni.

Nu stiu cati oameni mai au inimi dinastea ca si a mea si nici nu stiu daca trebuie sa ma bucur de darul asta, stiu ca trebe sa ma multumesc cu el si sa imi dau seama ca traiesc de fiecare data cand incep sa o simt ca zboara din mine.

Da... trebuie sa imi aduc aminte ca traiesc. Nici nu stiu daca e de bine sau daca nu. Iau autobuzul, umblu in ploaie, mananc, navighez pe internet, ascult muzica, ma uit pe geam si totul e normal nu zic in gand: "ma, eu acum traiesc, nu sunt mort", pana cand nu incepe inima sa bata prea tare. Nu zic asta cand tusesc, stranut, dorm sau cad pe scari. E trist sau amuzant? Ca eu nu imi pot da seama.

Forta fie cu voi!
= A R A P I L A =

Oare cat de etic e sa iti doresti sa se intample ceva rau cu unii oameni de langa tine?

Stiu ca nu e bine sa vreau ca pe un om sa-l fulgere cand iese afara sau sa se arda cu ulei incins pe fata, da' tot vreau sa i se intample si daca i s-ar intampla mai mult ca sigur ma voi simti vinovat, chiar daca o merita sau nu. Ce inseamna sa meriti un lucru rau si cine e in masura sa zica ca tu meriti sa iti rupi piciorul? Probabil nimeni. Daca nimeni inseamna ca nici nu ne-am putea gandi la asa ceva dar din moment ce putem face lucrul asta inseamna ca cineva totusi are dreptul, ca doar nu ne-am nascut noi asa aiurea cu capacitatea de a ne dori lucruri rele altor oameni sau vietati. Ca daca da suntem niste vietati tare nasoale si prost concepute.

Oare cat de bine e ca sa lasi pe cineva sa traga pielea de pe tine?
Nu imi place sa ii ajut pe oameni in sensul in care multi il inteleg prin a ajuta. Adica nu imi place sa fac treaba altuia. Imi place sa ii arat omului drumul pe care sa mearga si sa il ajut sa treaca peste fiecare bolovan sau groapa peste care da. Nu imi place sa ii car pe oameni in carca. De ce? ca nu imi place sa nu am timp sa umblu pe drumul meu..


Forta fie cu voi!
= A R A P I L A =

Nu stiu ce m-a apucat weekendul trecut ca vreau sa ma duc la Cusma. Cusma inseamna caciula. Pe langa caciula, cusma mai e si un sat la poalele muntilor calimani. De ce se numeste acest sat Caciula nu stiu. Stiu ca din zona aceea, adica muntii Calimani, vine o parte din apa pe care o beau multi oameni din Bistrita si de langa si mai stiu ca de acolo se taie multi copaci si legal si ilegal.

Asa au ajuns ca muntii sa fie mult mai goi. In acest sat traieste o batranica, doamna Marioara. o femeie extraordinara. Mi-a placut cum vorbea. Nu ma refer aici la accent ci la intelepciunea din vorbele ei. Dupa ce m-am plimbat prin sat cu dansa sa imi arate imprejurimile, mi-a aratat scoala care a fost putin construita degeaba, dupa cum zicea: "Au reparat scoala veche ca sa nu mai meraga copii la scoala in Dorolea. Acum au scoala noua ca sa mearga tot in Dorolea. Iar pe tiganii din sat nu ii intereseaza sa isi duca copii la scoala ca sunt multumiti cu ce ii ajuta statul". Tiganii au ajuns acolo in ultimii ani cand au constatat ca ce usor se pot castiga bani din padure, caci nimeni nu ii intreaba de ce si cati copaci taie.

Casa domanei Marioara, e a unui fost preot din Cernauti. A lui a fost si mobila si icoanele de pe pereti. Multe din lucrurile din casa depasesc 100 de ani si nu doreste sa le schimbe, dea sau doneze. Multe din farfuriile pictate expuse pe pereti le-a facut cadou prietenilor.

Ne-am oprit in camera cu balcon, unde ii place sa se odihneasca. Am vazut o parte din lucrul de mana pe care l-a facut. Covoare, dantele, toale si tot ce se poate face la razboiul de tesut care acum e pus bine de'o parte, caci nu mai are pentru cine sa lucreze. Mi-a zis ca: "Am facut tot ce am putut  face pentru familia mea. Nu mai am pentru cine sa tes. Astazi lumea nu mai e interesata de asa lucruri ci numai din ce gasesti la magazin" si ii dau dreptate. Unul din baietii ei plecat acum in Austria la munca. Cand a plecat si-a luat si un tol de acasa pe langa sacul de dormit, ca a zis, ca daca il prinde noptea in masina nu are rost sa meraga la un hotel. Ceilalti doi baieti sunt si ei plecati. Unul in america de 15 ani iar celalalt a murit in Spania acum doi ani.

Uitandu-ne la marul din fata casei, mi-a povestit ca intr-o zi era asa de ocupata cu niste ganduri si ca avea probleme foarte mari. Nici nu a observat marul din fata casei. Dar cand a vazut cum i-au cazut petalele folrilor in poala si-a zis ca de ce sa isi piarda tmpul gandindu-se la ce amara e viata cand se poate bucura de asa o frumusete de copac...

Forta fie cu voi!
= A R A P I L A =